Imperiul nimicului (-4)

tumblr_ocnx3vlcjl1vrsf6po1_500

Ani lumină gravitează în jurul tău, ispitindu-te, cerșindu-ți germinarea. Sleit de căutarea asiduă a sinelui ți-ai întinde nesfârșite rădăcini în lutul lor numai ca să definești infinitatea și să dărâmi limitele ce te opreau din a te autodefini prin întreaga existență.
Dar ființa ta pulsează a revoltă sub spinul acestei idei, căci setea ta nu se va lăsa stinsă decât atunci când va atinge autocunoașterea deplină. În zadar asediul atâtor ani lumină în lipsa stăpânirii propriei identități. Ispita rămâne neclintită însă, stârnind divizarea ființei.
Găsindu-te în miezul unei lupte a sinelui în dedublare, ataci în neștire argumentând și
Orbecăind…

Imperiul nimicului (-2)

tumblr_o2n0w3tffP1rg5e4mo1_1280

Asemeni unui zeu fără chip, încerci să-ți plăsmuiești o identitate stabilă. Mintea-ți flămândă plutește în derivă, ascunzând un singur țel: acostarea…odihna pe un țărm fecund, din lutul căruia să crești ca întâiul om.

Vertebră cu vertebră, coloana se înalță către o stea străveche, iar mâinile se întind spre a prinde pulsul lumesc al devenirii. Simțurile se aprind asemeni unor astre străine, iar glasul se revoltă în undă haotică ce spulberă ordinea și îi așază particulele într-un neînțeles universal.

Zadarnice călătoriile-ți introspective, căci te pierzi invariabil între legile rațiunii muribunde. Înnebunit, îți clădești singur unicul reper.
Zidurile cetății se ridică,

Omul derizoriu
intră…

Imperiul nimicului (-1)

tumblr_nhxhu1Hzfp1qefgz5o1_540

Între zidurile cetății, omul derizoriu cântă vesel. L-ai cunoscut și tu, privind spre tine. Dărâmat-ai totul în cale și trecut-ai de partea cealaltă a ta, plin de extazul unei ridicole decadențe.

Când? De când? … Dar timpul nu-ți răspunde, nu urlă, nu e. Secundele se prăvălesc pe-o dușumea mizeră asemeni lacătelor ce-ți țineau mintea de la a se deda raznelor. Vis denaturat, îți spui, încercând să cauți scăparea, însă nimic nu se mai supune rațiunii. Valorile se scurg într-un unic șuvoi ce inundă cetatea și se schimbă într-un aer încremenit.

Atins-ai profunzimea ființei tale și strigat-ai la porțile cetății. Dar nici sub cel mai crunt asediu acestea nu s-ar fi văzut deschise.
Simțit-ai zădărnicia și plecat-ai capul.
Intrat-ai în cetate și vorbit-ai…cu tine, despre tine, ancorându-te

Puțin
câte puțin…

Imperiul nimicului (0)

tumblr_mt8soyKzK61r7q7tuo1_500

Mi-am ancorat până și coastele în vid, lăsându-mă să devin un om de nimic. Dar nimicul ăsta e nobil și vast și nu admite alt rang, nu se lasă terfelit prin alte definiții și păreri. E fără de echivoc, fiind produsul unei minți în plină tortură. Căci nimeni nu e vrednic a contrazice o durere. Invalid, lipsit de empatia supremă, omul va atinge numai culmile propriilor nebunii și dureri. Și aici, cu temeiul în ele, își va clădi imperiul, ferecându-se, voit sau nu, înăuntru.
Captiv al culmilor, dar stăpân al imperiului. Timpul însuși se vede cernut printre degete și căzând greoi ca praful peste bibliotecile uitate.

Fir după fir,
fir după fir…

Imperiul haosului

tumblr_mqzcrueSp61r3i6fao1_500

Claustrat, sufletul tânjește. Neclintită, mreaja, ca o amăgire generală, permite aerului să intre, iar luminii externe să mistuie.

Afară plouă și e frig. Cel puțin asta îmi dă de înțeles carnea, tremurând frenetic. Totuși, tind să cred că e mult protest în gestul ei, fie el involuntar sau nu, căci zilele trecute îmi tot spunea cât de mult o trag în urmă. De parcă ea ar fi cea închisă într-o carcasă organică plină de idei fixe.
O trag în urmă de la ce? Să fie oare marea “libertate”? Cât de pueril! Să te lași în voia unui asemenea iluzoriu…
Ceea ce nu-nțelege ea este că tot dezacordul, tot tumultul ăsta e vital firii. Până la urmă, oamenii sunt doar niște revolte umblătoare într-o revoltă generală și continuă.

Înăuntru plouă și e frig, dar nu dau nimănui de înțeles. E și-așa destul haos.

Imperiul nimicului

tumblr_mvh41fLlbF1s5xzvpo1_500

Firele de praf se revoltă imediat ce-ți lași mâna grea să se prăbușească pe masă. Arunci o privire când la ea, când la becul ce înghite întreaga revoluție de particule. “Ce banal!”, te gândești, dar poate ăsta-i mersul.

Nimicul.

Nimicul ar trebui stimat. La urma urmei, lui îi încredințezi ideile cele mai valoroase. Neîmpărtășitele. De altfel, de ce le-ai mai păstra numai între tine și el? Neîncredere? Ezitare? Teamă? Astea sunt alte moduri de a spune “sunt avid de propriile gânduri”. Gânduri și iar gânduri, imagini reale în contexte fictive. Degeaba vrea mâna ta să scrie dacă muza îți doarme neîntoarsă. Degeaba îi ții minte mâinile reci/calde, că tot nu te va privi în ochi. Degeaba ai răspunsuri dacă nu există întrebări.
Și-așa firele tale de praf iau calea nimicului incandescent. Nu știi dacă ele îl fac să lumineze sau dacă e doar o cursă de-a lui. Cert e că becurile se mai și ard.

Și când le-nlocuiești…
Nimic nu mai e la fel.