Descompunere

tumblr_n6rwi6NjdO1s5hrozo1_540

Îți asculți absent respirația, întocmai ca pe-un zgomot de fond: sâcâitor pe de-o parte, dar primitor și sigur pe de alta, prin monotonie și predictibilitate. Ca printr-o raznă nepermisă, îți amintești de propria existență și atunci, subit, mintea-ți împăienjenită își recapătă luciditatea abandonată voit. Timpul, călăul universal, îți inundă tâmplele, lăsând să se deruleze în fața ta, ca într-o frescă vie și absurdă, scenele grotești, ancestrale de care încerci să te dezici. Inutil. Inutil și utopic; animalul nu se va lăsa răpus astfel. Nu în universul care îi permite să poarte norma ca pe-o mască.
Și atunci, pentru ce toată sudoarea? Pentru ce toată revolta? Genialitate? Iubire? Plăsmuiri utopice în contextul în care „animalul rațional” pierde constant lupta cu timpul, dar nu cu gândul. Gândul care, prin comparație, este un călău infim, dar suficient de veninos încât să ucidă (pe alocuri) prin inadaptare.

Biruitorul cenușilor

tumblr_ndxhdk51hK1smpzs5o1_500

În praf au eșuat corăbiile
În praf mi-s pleoapele zidite
În vis mă lupt cu Steaua Nordului
Ca să mai țin amurgul viu sub ele

Un an de umbră și-ncă unul de mister
Trecut-a timpul în exodu-mi însetat
Acum, în miezul cenușiu al nebuloasei
Nu întrevăd nici gând și nici reper

În haos, ca un fluture de noapte m-am zbătut
Și ars-am aripile prăfuite
Un bec încins era în bolta cea de sus
Rațiune să fi fost? Iluzie?

Acum văd aripi prea-căzute
Cărate de războinicii infimi
Unei regine hrană să-i ajute
Iar ea să dea-napoi venin

Cine aude plânsul delirant?
Unde sonore se dedau uitării
Un cântec surd, abia de l-am strigat
S-a agățat de apele chemării

Între poeme putrezite
Și înfloriri de buruieni
Trezesc urâtul și-l ademenesc și-l chem
Să-mi fie vis și stare de trezie

Priviri de fiare muribunde
Călăuzesc în raznele prea desfrânate
În fricile de animal, absurde
Găsit-am gândul ținându-mi inima ce mai răzbate

Legată-așa cu zdrențe descusute
Am ridicat-o peste umbre
Sub ea, revolta cea de scrum creștea
Mânată de gândirile defuncte

Dar al cui glas stârnit-a represalii
Pentru poporul răzvrătit?
Eu singur învățat-am dansul în cenușă
Am biruit…

Am biruit!

Fluviu lucid

tumblr_mtm1stx1xW1rwe56eo1_540

„Cuvintele sunt goale de sens”, îți repeți, încercând să înalți acest crez pe piedestalul care zace pustiit între rămășițele idealurilor apuse. În lipsa unei idei conducătoare, ființa ta riscă disoluția.
Teama de razne, teama de haos te-au mânat în orice act, mușcând lacom din malurile fluviului propriei rațiuni. O eroziune la care asiști în plină luciditate și care scapă oricărui mijloc de control.
Totuși, curgerea continuă, atrasă de un scop neștiut. Gândirea-ți tinde spre o destinație tulbure, însă fluxul ei rămâne viu și răbdător.

Puțin a mai lipsit

440307563_640

Îmi spun(eu-mie):
“Gândești prea mult!”
Și tac.
Mă abandonez în mijlocul conversației.
Și așa, părăsit cum mă găsesc, simt
Cum un gol îmi inundă mintea.
Nu durează mult
Căci imediat îl gândesc.

Aproape n-am gândit.

Îți spun(eu-ție):
“Cred că te iubesc”.

Îmi spui(tu-mie):
“Ce risipă de cuvinte mari!
Aproape c-au ajuns la mine”.

Aproape te-am iubit.

Spun(către nimeni):
“Tăcerea ucide!”.

Aproape am vorbit.