Intimitate

tumblr_o23mu2fRmr1sh2doyo1_500

timpul se sparge cu suspin
odihnindu-și rămășițele între oasele-mi prea reci
aici eu nu exist
stau suspendat deasupra a orice
și țin frigul în mâini
și tot nonsensul
ca să te-apropii câtuși de puțin și
să fim singuri
în conturul acestei idei care
ne bântuie

știi
poemele deja nu mai au graniță
curg fără noimă
și le pierd
rămân doar cu degetele pătate
de un albastru care moare
așa că mai bine
doar vino aici
să mă asculți cum tac

Paradoxul (4)

 

tumblr_o2mx4shyvy1sorrnlo1_500
“He dreamt one night that she came and kissed him, and with that kiss she entered his body. She looked through his eyes and listened with his ears. In the morning nothing had changed.” – Duane Michals, From the Series Person to Person, 1974

Astăzi ești făcută din tăcere. O tăcere totală care batjocorește timpul însuși, o tăcere care închide guri și ochi și toate simțurile…tăcerea care îți e materie.

Și totuși

Reușesc să o percep.

 

 

Obsesie

tumblr_nyould529s1r1arpmo1_500

Dincolo de moarte e
Iubirea mea
Nenăscută, infimă și bolnavă
Cântă, plânge și se zbate
Cerșindu-te
Făcându-ți loc
Între coastele-i subdezvoltate
Otrăvindu-mă
Ca o sămânță a răului
Ca un spin al frumosului

Nebună și uitată e
Iubirea mea
În ospiciul minții mele
Cântă, plânge și se zbate
Întinzând chingile
Zguduind zăbrelele
Te cere în setea-i convulsivă
Și-mi sfâșie orele
Îmi soarbe cuvintele
Disprețuindu-mă

Ajunsă prea târziu e
Iubirea mea
Căzută în pahare goale
Cântă, plânge și se zbate
Vânată de priviri murdare și
Rămasă nesărutată
Acordă-i o secundă
Pe tâmpla ta
Ca să mai râdă
O dată

Viciu

tumblr_ngn6vc12aN1r1arpmo1_500

Noaptea mi se scurge în paharul gol
Ispita ei îmi tulbură gândirea
Mi te aduce iarăși
Făptură din carnea infinitului
Spre care tind eu însetat
De-atâtea ori am încercat
Să fiu mai mult decât un om
S-ating cu tâmpla absolutul
Să-mi fac imperiu din idei
Dar vezi tu…mâinile acestea
Deși clădit-au imperiul
N-au să-l conducă-n veci

De-atâtea ori am fost
Mai puțin decât om
O biată jigodie mută care văzându-te
Se-acoperea cu pământuri
Și scrijelea pereții grotei
Cu încercări de-a te cuprinde-n versuri
Atâta fiere vărsată
Atâta vomă metafizică

PLEACĂ!
Îmi urlă conștiința răpusă
Deși plăcerea-mi îți ordonă contrariul
Ia-mă de aici și du-mă
Într-o patrie a liniștii unde-ar fi să te am
Numai de n-ai fi numai iluzie

Sunt câteva zile de când
Văzut-am soarele oglindindu-se-ntr-o baltă tulbure
Din fața gării mizere din oraș
Câți nu s-ar fi înecat pentru el?!

Ia-mă de aici
Dar numai ia-mă de aici!

Ca în primul ceas al lumii

tumblr_nel1zaXNu31trfqkjo1_400

Am să-ți plămădesc surâsul
Numai eu, din nimic
Sau poate din tot ce voi putea găsi
Pe lumea asta.
Lumea toată să-mi intre pe sub piele,
Mâinile-mi să fie ale ei
Ca să pot să-ți făuresc un zâmbet
De viață, de moarte, de dincolo de toate.

La mormântul surâsului,
Eu găsindu-mi disperarea.
Ce gând! Surâsul tău…
De-ar fi să-l pierzi vreodată,
Pierde-mă cu el!
De-ar fi ca el să piară,
Curmă tot ce e suflare-n mine!
Căci, monstruos fiind, nu m-aș ierta.

Am să-ți plămădesc surâsul din toată făptura!
Să fim ca-n primul ceas al lumii.
Ce-ar conta, când viața toată
Eu o am în singur surâsul tău?

Mie, Ei, Oricui…

SONY DSC

Să îți scriu despre iubire
De pe culmi, uitând de mine,
Să-mi las carnea și rațiunea
Sub betoane, sub pământ,
Să fiu prost și beat și orb
De atâta sentiment,
De parfum, de ochi, de mâini.
Aș fi una cu neantul.
Spune-mi sincer, ai mai crede
În urât, în morți, în altul?

Să îți scriu și despre moarte
Din abis, beznă și frig
Și în plină sufocare.
Descompus, să-mi fie scrisă
Și sentință, și iertare.
Fără trup, fără iubire,
Aș rămâne între toate
Numai o idee vagă.
Spune-mi sincer, ai mai crede
Că mi-ai fost atât de dragă?

Să îți scriu de adevăr,
Fără rimă de data asta,
Ar fi tot ce s-ar putea
Să fiu,
Să fii
Și tot ce ai putea ucide,
Anulând universuri.

Așa că, iubește-mi fiecare parte,
Ucide-mi fiecare simț,
Sărută-mi tâmplele îngândurate,
Uită-mă, îngroapă-mă, respiră-mă,
Dar niciodată nu trăda pe deplin!

Mâini reci

tumblr_n4kawd8DG11qap0kco1_500

N-ai crede că, pentru o secundă,
Universul poate fi căprui-închis,
Așa cum n-ai crede că,
Pentru o secundă, rațiunea ta,
Osificată de atâtea idei fixe,
Poate deveni atât de fluidă
Încât să curgă spre visare.

N-ai crede că o secundă
Poate uni toate fragmentele ce au rămas din tine,
Așa cum n-ai crede că
Tot imperiul convingerilor tale
Poate fi dărâmat din temelii.

N-ai crede că
O simplă secundă
I-a pus în ochi
Atâta căldură

Și totuși ea avea mâinile reci.