Descompunere

tumblr_n6rwi6NjdO1s5hrozo1_540

Îți asculți absent respirația, întocmai ca pe-un zgomot de fond: sâcâitor pe de-o parte, dar primitor și sigur pe de alta, prin monotonie și predictibilitate. Ca printr-o raznă nepermisă, îți amintești de propria existență și atunci, subit, mintea-ți împăienjenită își recapătă luciditatea abandonată voit. Timpul, călăul universal, îți inundă tâmplele, lăsând să se deruleze în fața ta, ca într-o frescă vie și absurdă, scenele grotești, ancestrale de care încerci să te dezici. Inutil. Inutil și utopic; animalul nu se va lăsa răpus astfel. Nu în universul care îi permite să poarte norma ca pe-o mască.
Și atunci, pentru ce toată sudoarea? Pentru ce toată revolta? Genialitate? Iubire? Plăsmuiri utopice în contextul în care „animalul rațional” pierde constant lupta cu timpul, dar nu cu gândul. Gândul care, prin comparație, este un călău infim, dar suficient de veninos încât să ucidă (pe alocuri) prin inadaptare.

Carrousel

tumblr_nz85z94Sm81u9bktno1_500

îmi urc nonsensul în montagne russe
și-l las să plece
singur și nesupravegheat și
aștept să coboare odată cu astrele
cu anii lor lumină
cu strălucirea rece
ca să le-nvârt în juru-mi
în odaia asta izolată
sub tunelul unui timp nou

amețitor ca vinul
stea după stea după stea căzătoare
și eu
în centru ca un ax
crezând în fericire și absolut
destul
bâlciul se încheie
caravanele își strâng culorile
și pleacă
dar merg în cerc
mereu în cerc
absurd

Pastel absurd

tumblr_mxexw5ghri1rdrcngo1_540

Frigul intră progresiv
Fluid ca o melodie tristă pe care
Dansez singur
Printre miraje sonore
Dar e liniște
În casă
În atrii
Și-n ventricule
Și am mâinile calde
Ca să sfidez decorul
Și timpul care tremură
Din ce în ce
Mai rar
(Poate o să-ncremenească)

E liniște
E și lumină
Și scrum
Și mai sunt eu
Cu mâinile calde
Doar eu
Pictat în violet și albastru și
Învelit în absurd
Iar timpul nu mai mișcă
Nici înainte
Nici îndărăt
Și e lumină
Iar eu sfidez decorul
Și timpul care a încremenit
Cu aceste mâini calde.