amestecul de ploaie și lumină
aruncă singurătate peste tot
în tunet, în aer, în casă, în minte
și-n zorii ce se sparg în fragmente minuscule
care nu se potrivesc

dar eu încerc
și mai rup din coaste
bucăți noi, dar
întregul nu apare
răsăritul ăsta are piese lipsă, deci
în goluri va dormi
nonsensul
ca-ntre coastele ciobite
bântuite de galopul vinului

dar mereu rămâne spațiu
sacru și absurd și sângeriu
și vreau să uit că măduva aceea
te-ntregește pe tine acum