Imperiul nimicului (-4)

tumblr_ocnx3vlcjl1vrsf6po1_500

Ani lumină gravitează în jurul tău, ispitindu-te, cerșindu-ți germinarea. Sleit de căutarea asiduă a sinelui ți-ai întinde nesfârșite rădăcini în lutul lor numai ca să definești infinitatea și să dărâmi limitele ce te opreau din a te autodefini prin întreaga existență.
Dar ființa ta pulsează a revoltă sub spinul acestei idei, căci setea ta nu se va lăsa stinsă decât atunci când va atinge autocunoașterea deplină. În zadar asediul atâtor ani lumină în lipsa stăpânirii propriei identități. Ispita rămâne neclintită însă, stârnind divizarea ființei.
Găsindu-te în miezul unei lupte a sinelui în dedublare, ataci în neștire argumentând și
Orbecăind…

Anarhia simțurilor

tumblr_mqpua7xjrd1qkeiofo1_1280

Orele cad dramatic în jur, stratificându-se și clădind un trecut dominat de obsesii. Ca de o unică gură de aer într-un abis neîndurător, mă agăț de o ruptură în armura timpului pentru a trece în afara sa: pe ruinele legilor cronologice își întinde rădăcinile anarhia simțurilor. Aici cuvântul intră în disoluție, iar unicul sens al cunoașterii este trăirea, experiența nemijlocită a împrejurimilor.

Deodată existența s-a suspendat. Înaintam într-un spațiu ce-mi lăsa impresia de intrauterin. Nutritiv și primitor, mediul îmi permitea să umblu liber și, cu fiecare pas, să cresc asemeni unei flăcări famelice temeinic alimentate. Nimic material nu-mi putea subjuga foamea, de altfel, materia nici nu se găsea în jur…eram doar eu, o carcasă străvezie de idei, imbuibată de afecte; eu care eram hrănit de o entitate dispersată pretutindeni; eu, incapabil să mă satur de acel extaz pe care nu l-ar putea procura nici cel mai fin simț posibil. Un extaz care stârnește descompunerea…unitate cu unitate, m-am văzut dizolvat în acel solvent al paradoxului numai ca să mă recompun apoi din ruine de idei și căutări de sine. Plămădind o identitate chiar și în acel extaz al uitării, m-am simțit sătul și-am început să mă zbat spre a ieși.

Armura timpului mă trage înapoi, sigilându-și ruptura. Orele sunt fluide acum.

Paradoxul (4)

 

tumblr_o2mx4shyvy1sorrnlo1_500
“He dreamt one night that she came and kissed him, and with that kiss she entered his body. She looked through his eyes and listened with his ears. In the morning nothing had changed.” – Duane Michals, From the Series Person to Person, 1974

Astăzi ești făcută din tăcere. O tăcere totală care batjocorește timpul însuși, o tăcere care închide guri și ochi și toate simțurile…tăcerea care îți e materie.

Și totuși

Reușesc să o percep.

 

 

Pastel absurd

tumblr_mxexw5ghri1rdrcngo1_540

Frigul intră progresiv
Fluid ca o melodie tristă pe care
Dansez singur
Printre miraje sonore
Dar e liniște
În casă
În atrii
Și-n ventricule
Și am mâinile calde
Ca să sfidez decorul
Și timpul care tremură
Din ce în ce
Mai rar
(Poate o să-ncremenească)

E liniște
E și lumină
Și scrum
Și mai sunt eu
Cu mâinile calde
Doar eu
Pictat în violet și albastru și
Învelit în absurd
Iar timpul nu mai mișcă
Nici înainte
Nici îndărăt
Și e lumină
Iar eu sfidez decorul
Și timpul care a încremenit
Cu aceste mâini calde.

Obsesie

tumblr_nyould529s1r1arpmo1_500

Dincolo de moarte e
Iubirea mea
Nenăscută, infimă și bolnavă
Cântă, plânge și se zbate
Cerșindu-te
Făcându-ți loc
Între coastele-i subdezvoltate
Otrăvindu-mă
Ca o sămânță a răului
Ca un spin al frumosului

Nebună și uitată e
Iubirea mea
În ospiciul minții mele
Cântă, plânge și se zbate
Întinzând chingile
Zguduind zăbrelele
Te cere în setea-i convulsivă
Și-mi sfâșie orele
Îmi soarbe cuvintele
Disprețuindu-mă

Ajunsă prea târziu e
Iubirea mea
Căzută în pahare goale
Cântă, plânge și se zbate
Vânată de priviri murdare și
Rămasă nesărutată
Acordă-i o secundă
Pe tâmpla ta
Ca să mai râdă
O dată

Ora paraziților

tumblr_mw8io4FKXY1so1neco1_540

Din bucata mea de pâine
S-a născut puterea
S-a născut frica
Și
S-a născut ura

Ca un negustor antic
Le-am vândut
Pe piața cea mai neagră
Luând în schimb nimic
Și-așa
Din bucata mea de pâine nu s-a mai născut nimic
Dar chiar și-așa
Mâinile o cerșeau
Șobolanii o căutau
Iar insectele o survolau
Cu râvnă
Cu un animalic gând

Din bucata mea de pâine
Am mâncat chiar eu
Sorbindu-i parcă miezul
Lichefiat de lacrimi neplânse
Am scăpat-o în noroi apoi
Și-am ridicat-o-n vânt
Am aruncat-o către cer
Și mi-am apropiat-o de piept
Totul ca să zgudui în ea
Puțină viață

Dar am uitat-o între prea mulți colți
Între atâtea coaste nemângâiate
Ca o pradă muribundă și ușoară
Și am sperat la o metamorfoză
Să o văd crescându-și aripi
Fie de fluture, fie de molie, fie chiar și
De furnică
Dar n-au crescut

N-au crescut nici ziduri
N-au crescut tăișuri
Și bucata mea de pâine
S-a găsit în plin festin
Iar mesenii au crescut
Grași și frumoși și
Roșii în obraji
Numai că
N-au mai hrănit nicio gură
Mai departe

Din bucata mea de pâine
Au rămas niște fărâme
Le țin acum ca pe ruinele cetății sacre
Ca pe aurul zeilor
Ca pe propria-mi liniște

Transfigurare

tumblr_oaso2kWquc1sf275po1_1280

Pleoapele cad grele…

Vineții ca apusul ideal, îți aduc aminte de odihna uitată pentru care nu mai ai căi de obținere. Somnul însuși, înnegrit de vise fără semnificație, nu-i poate satisface exigențele care adesea erodează agresive ființa. Paradoxal, odihna ți-ar fi desăvârșită odată cu întregirea ființei tale pe care, tragic, nu o poți defini nici măcar în termeni grosieri.

Vineții ca petele de vin roșu uscat pe podea, le privești stupefiat, câte una pe rând, fără să obții vreun indiciu că ți-ar aparține. Îți închizi și deschizi ochii ca într-o reprezentație comică de prost gust, aproape stârnindu-ți râsul, convins fiind că asiști la un spectacol care nu e al tău. Cine ești și cum poți rătăci astfel pe străzile unui imperiu pe care tu însuți l-ai ridicat?

Vineții ca umbrele din jurul ochilor ei. Asupra ei revii de fiecare dată când refuzi să te recunoști ori când retrăiești trădarea de sine. Memoria, veșnicul tău aliat, rupe înnebunită vechile armistiții, devenind un demon ce te poartă fără voia ta în acea secundă îndepărtată, sortită parcă să fie zidită în tine ca simbol propriu al trădării.

Pleoapele se ridică grele…

„Introspecția e cea mai fină dintre otrăvuri”, îți spui.