Transfigurare

tumblr_oaso2kWquc1sf275po1_1280

Pleoapele cad grele…

Vineții ca apusul ideal, îți aduc aminte de odihna uitată pentru care nu mai ai căi de obținere. Somnul însuși, înnegrit de vise fără semnificație, nu-i poate satisface exigențele care adesea erodează agresive ființa. Paradoxal, odihna ți-ar fi desăvârșită odată cu întregirea ființei tale pe care, tragic, nu o poți defini nici măcar în termeni grosieri.

Vineții ca petele de vin roșu uscat pe podea, le privești stupefiat, câte una pe rând, fără să obții vreun indiciu că ți-ar aparține. Îți închizi și deschizi ochii ca într-o reprezentație comică de prost gust, aproape stârnindu-ți râsul, convins fiind că asiști la un spectacol care nu e al tău. Cine ești și cum poți rătăci astfel pe străzile unui imperiu pe care tu însuți l-ai ridicat?

Vineții ca umbrele din jurul ochilor ei. Asupra ei revii de fiecare dată când refuzi să te recunoști ori când retrăiești trădarea de sine. Memoria, veșnicul tău aliat, rupe înnebunită vechile armistiții, devenind un demon ce te poartă fără voia ta în acea secundă îndepărtată, sortită parcă să fie zidită în tine ca simbol propriu al trădării.

Pleoapele se ridică grele…

„Introspecția e cea mai fină dintre otrăvuri”, îți spui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s