Camera rătăcirilor

tumblr_mvg7gwXDKb1rj2y0bo1_500

Debusolat, sufletul se ghemuiește în încercarea absurdă de a trece într-o lume materială. Pulsațiile violente din ultima vreme l-au făcut să-și piardă orice reper. Mreaja nu l-a constrâns niciodată într-atât de mult. Ochiurile ei ostile s-au micșorat nepăsător până ce, inițial, au lăsat să pătrundă numai câte un fir de lumină. Acum e beznă.

Până la urma urmei și întunericul îți poate fi complice. Reperele există, doar trebuie interpretate. Carnea s-a dezis de mine, “s-a eliberat” demult. M-aș amuza copios s-o văd într-o situație ca asta. Ce-i drept, ar fi un umor sadic, dar prin care mai înveți ceva. Îmi și imaginez maldărul de panică ce ar cuprinde-o în plină pană de orientare.
Lipsa reperelor…nu există așa ceva; incompetența interpretării, întotdeauna.

Primul ochi se luminează și se deschide sub forma unei guri monstruoase. Sufletul stă așezat și începe să analizeze interiorul fetid, încercând să numere colții fiarei.

Mă declar impresionat. Nu știam că dezgustul și frica pot fi stârnite de ceva atât de organizat. Dispunerea asta extrem de ordonată îmi produce o stranie satisfacție. Fix cincizeci de colți. Parcă pe cerul gurii se agită niște umbre…

Curios, sufletul se ridică. Când să cerceteze îndeaproape, gura fiarei începe să scrâșnească din toți cei cincizeci de colți. Terorizat de zgomot, sufletul se ghemuiește la loc, fără a sesiza noile raze care pătrund din partea opusă gurii.
Al doilea ochi se deschide sub forma unei uși vechi. Balamalele slăbite reușesc să o mențină întredeschisă. Împresurat de o ispită mult prea evidentă, sufletul se ridică și deschide larg ușa. Imediat, balamalele cedează, iar ușa se prăvălește dramatic. În locul ei, o altă ușă așteaptă întredeschisă…

Și-acum ce-am să fac cu tot mormanul ăsta de uși? Ar ieși un foc frumos. L-aș putea alimenta la infinit, după cum constat. Căldură infinită…e oare suficient? Lumina trebuie să fie de partea cealaltă.

Sufletul continuă să deschidă ușă după ușă. Enervat de nonsensul crescând și sfidător al situației, acesta trântește ușa ce urma a fi deschisă, ferecând-o iremediabil. Curând o liniște supremă se instalează. Sufletul adoarme peste grămada de uși distruse. Adâncimea somnului îi induce o stare extatică, prin urmare acesta nu observă apariția noii deschizături.
Al treilea ochi se deschide într-o cavitate ciudată.
Într-un final, sufletul se trezește.

Dar asta ce-o mai fi? Să fie oare…?

Sufletul se apropie temător de capătul cavității. Zeama corozivă care se frământă în interior nu lasă loc de alte interpretări. Ce are în față este un stomac care încearcă să-l absoarbă. Sufletul sare în spatele mormanului de uși și îl împinge integral în grota înnebunită de foame.
Înăbușind amenințarea, sufletul privește în gol și începe să se revolte.

Așa! De foamea mea să nici nu-ți pese!

Apoi scoate un urlet sfâșietor care îl distrage de la jocul de lumini ce precede deschiderea celui de-al patrulea ochi.
Al patrulea ochi se deschide sub forma unei răni ce mustește de apă sărată. Sufletul rămâne fără aer și se oprește din urlat. Surprins, se apropie de noua deschizătură.
Sufletul gustă.

E sărată. Oare cât ai îndurat? Știam că ai să te întorci! “Tot tumultul ăsta e vital firii”, mai știi? Rămâi acum, pentru puțin măcar.

Sufletul se apropie într-un gest afectiv, lipindu-se de rană.
Sufletul ascultă. În liniștea de acum nu mai adoarme. Mreaja permite din nou luminii să pătrundă. Amăgirea ei persisită, însă nu mai mistuie.

Reperele există, doar trebuie interpretate.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s