De la ∞ spre 0

tumblr_mu9gdj4UQi1sces6zo1_500

E o mare artă închiderea în sine, chiar dacă unicul martor e însuși creatorul. Mintea-i sub presiunea simțurilor arde în plina conștiință a declinului mizer. Astfel, când totul se varsă spre ruină, gânditorul e pătruns de nevoia de a clădi. Și, piatră după piatră, își ridică abandonul, amara renunțare la confortul mediocrității, la tot ce-i accesibil prin simplă indolență.
Demiurg al unei lumi mânate după propriul cuget, gânditorul se vede claustrat între vaste arhitecturi al căror unic scop este rezonanța. Dar ecourile produse aduc o muzicalitate supremă, dătătoare de revelații și respingătoare de bariere, prin ea, demiurgul ridicându-se deasupra propriei creații, ce se scurge dramatic în eter. Clipa se eternizează, iar revelația, deja înălțătoare, este dublată de cea a frumosului. Căci, prin marea sa tragedie, frumosul se relevă numai în momentele de trecere spre stadii noi.
Prin depășirea claustrării, Pământul este redus la dimensiunea și consistența petei de cerneală în care gânditorul scufundă vârful penei, scriind pe suprafața solară omagiul frumuseții.
Beatitudinea se consumă însă, reducând totul la un nimic tern în care singurul temei este idealul clipelor revelatorii.

Piatră după piatră, gânditorul va clădi
până ce va umple Soarele de omagii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s