Ție, omului

tumblr_n42k54QXqG1siwf24o1_500

Lumea-ntreagă pulsează în jurul tău, inducându-ți nebunie. Nebunia spaimei, a suferinței și minciunii; cum să le ignori? Cum să sfarmi poverile ce le-nsoțesc? Și cum să te arunci în indolență oarbă, în neștire voită când tu ești omul?
Tu, cel care cerni pământul și aerul și toată făptura, asistând, în veșnica-ți veghe, la sufocarea a tot ce-a fost atins de mâna ta sau a altuia, cum să te negi într-atât încât să-ți pretinzi nepăsarea?
Bucuros, te-ai năpusti asupra primei ieșiri din această conștiință a căderii, însă mintea-ți sub asediul amintirii ți se așază în cale. Și-atunci trupul, istovit de atâtea singurătăți învechite, începe să-ți tremure de febra sufletului ce-l împinge să producă lacrimi.
Lumea brusc pulsează a viață, iar adevărul tău curge, șiroindu-ți pe obraji. L-ai ascuns atâta timp în piatra seacă a ochilor, prudent să nu-l trădezi, numai ca să-l vezi acum izbucnind cu atâta ardoare. Pierdut a fost de veci pentru tine, făcându-ți din veghe o sentință fără rost.
Pierdut și totuși risipit în tine, atât de tainic încât ți-a scăpat.
Ție, omului…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s