Un „acum” aparte

Imagine

– Cât spuneai că e ceasul?… Perfect, mai am timp până…
Până ce?…până am să te-ntreb din nou…
Trebuie să fie teribil să auzi aceleași cuvinte la intervale fixe. Vezi tu, așa a fost mereu. Am mers la sigur. Nu aveam nicio îndoială că, după perioada asta sufocantă, ai să fii pregătită să-mi asculți vorbele. Că ai să le aștepți chiar, cu atâta nerăbdare încât lipsa lor o să ți se pară un dezastru. M-aș face singur un om de nimic spunând că ești previzibilă. Până la urmă, nu ai nimic de-a face cu toată rutina asta. De fapt, ești singura care poate distruge tiparul. Te arăți tot mai fascinată de cuvintele mele, ca și cum ți-ai construi întreaga ființă pe ele.

Îți amintești când am râs spunând că s-a pus praful pe noi? Suntem chiar buni la asta.. Am transformat sărmanul adevăr în bufon și ne-am amuzat pe seama lui până ce i-am luat locul. Atunci mi-a devenit clar… Prezentul ăsta nu ne vrea. Ne lasă în urmă. Poate ar trebui să ne întoarcem. Așa mi-aș găsi și eu cuvintele pierdute pe drum. Ți le-aș da ție. Am construi cu ele un nou prezent. Iar praful care-a fost odată peste noi se va transforma în timp.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s